Cum o să fie când eu nu o să mai fiu?

Material realizat de: Iftene Ancuta si Cioata Paula

Momentul în care copilul este diagnosticat cu tulburare din spectrul autismului coincide cu mai multe procese care se petrec în dinamica familiei și care vor afecta viața fiecărui membru. Mintea părintelui începe să-și facă diverse scenarii, idei, gânduri negre, mustrări de conștiință care le afectează viața de familie, viața socială și sănătatea psihică. Momentul în care copilul este diagnosticat cu tulburare din spectrul autismului coincide cu mai multe procese care se petrec în dinamica familiei și care vor afecta viața fiecărui membru. Mintea părintelui începe să-și facă diverse scenarii, idei, gânduri negre, mustrări de conștiință care le afectează viața de familie, viața socială și sănătatea psihică.

Cercetătorul Kubler-Ross a identificat cinci etape prin care poate trece familia copilului cu autism după primirea diagnosticului. Prima etapă este negarea. In această etapă părintele este afectat de gânduri precum "Nu se poate, nu este adevărat! Doctorul a greșit, nu știe, a fost neglijent!", " L-a văzut doar două minute, cum poate știi el", "și tatăl lui și-a dat drumul mai greu, nu are cum să fie autist". A doua etapă este furia "De ce mie, de ce tocmai copilul meu este așa? Tu ești de vină că e așa copilul!", "bunica e de vina ca l-a lasat la TV", "mama lui e de vina că nu l-a iubit și nu l-a vrut de la început", "noi suntem de vină că nu am știut, nu am observat". A treia etapă este negocierea/ambivalența: "dacă se face bine voi trăi doar pentru el", " dacă se face bine nu mai plec în străinătate la muncă", "dacă se face bine nu il mai las la bunica", "dacă se face bine îi voi ajuta si eu pe altii, aș da orice sa fie bine". A patra etapă este depresia. "N-are rost! Nu se mai poate face nimic! Orice aș face, tot nu va fi bine!" " nu va mai vorbi niciodata", "nu va fi un copil normal niciodată", "nu il voi auzi niciodată zicându-mi mama", "ce o sa facă el dacă mor eu", "cum se va descurca el pe pamântul asta", "cine va avea grijă de el". Iar ultima etapă acceptarea. "Ne împăcăm cu situația și cu noi înșine și ne revizuim viața de acum înainte." "vom face tot ce putem noi ca el sa fie cât se poate de bine" Toate aceste etape nu se parcurg în ordinea prezentată, și nu toți părinții trec ușor de fiecare etapă sau ajung la sfârșitul procesului. Unii se blochează într-o anume etapă și ruminând tot felul de gânduri negative, pozitive iar negative însă fără a trece de etapa respectivă.

Adesea, în cabinet părinții povestesc că petrec foarte mult timp gândindu-se la diverse. Unii, înțeleg că aceste gânduri nu îi ajută și că contribuie doar la adâncirea anxietății și a supărării, însă li se pare că nu se pot opri. Atunci când se află în primele etape, adesea iau o turnură negativă.În termeni psihologici, acest fenomen se numește ruminație şi într-o măsură mai mică sau mai mare, apare la fiecare dintre noi. Când ruminaţia este excesivă, are de obicei implicaţii şi consecinţe negative pentru sănătatea mentală şi fizică.

Ce este ruminaţia?

În general, ruminaţia constă în acele gânduri repetitive, obsesive, ciclice, persistente, care apar ca răspuns la o dispoziţie negativă. Unii o compară cu un fragment dintr-o melodie care ni s-a blocat în minte, ceea ce ne face să ascultăm încontinuu aceleaşi versuri. Cele mai importante teorii ale ruminației sunt: Teoria stilului de răspuns -cea mai cunoscută teorie privind ruminaţia şi aparţine psihologului Susan Nolen-Hoeksema de la Universitatea Yale.

Acest model teoretic susţine că ruminaţia presupune concentrarea pe şi gândirea repetitivă la cauzele, consecinţele şi simptomele suferinţei psihice cu care se confruntă persoana. Exemple: "Ce am făcut să merit asta?", "Nu cred că o să pot să trec peste asta." Modelul reacţiei la stres este atunci când ruminaţia apare după un eveniment stresant. Accentul se pune în special pe gândurile legate de factorii de stres care produc ruminaţia, ignorându-i pe ceilalţi sau gândurile subapreciative legate de propria persoană. Teoria progresului către un obiectiv, spre deosebire de teoriile care leagă ruminaţia de o dispoziţie negativă, acest model teoretic susţine că ruminaţia ar fi un răspuns la eşecul de a ajunge la un anumit obiectiv şi ar avea ca scop susţinerea persoanei în a-şi atinge obiectivele. Modelul funcţiei executive auto-reglatorii, conform acestuia, gândurile negative repetitive care apar sub forma ruminaţiilor sau grijii sunt considerate ca strategii de coping - modalităţi de a face faţă discrepanţelor dintre emoţiile şi gândurile prezente şi cele pe care persoana şi-ar dori să le aibă.

De ce apare ruminaţia?

Cercetătorii au identificat o serie de factori implicaţi în apariţia ruminaţiilor: stresul perceput - unele persoane consideră că întâmpină mai mult stres decât altele în situaţiile de viaţă (familie, relaţii interpersonale, serviciu); de exemplu, stigma pe care părinții o resimt); credinţa persoanei că prin ruminaţie se înţelege mai bine pe sine, comportamentele şi reacţiile sale, problemele cu care se confruntă; anumite trăsături de personalitate: perfecţionismul, nevrotismul, tendinţa excesivă de concentrare pe relaţii (supra-valorizarea relaţiilor interpersonale şi încercarea de a le păstra, indiferent de costuri); un istoric de trauma în antecedente.

Ce efecte are ruminaţia?

Studiile au arătat că ruminaţia este asociată cu o serie de efecte negative asupra sănătăţii mentale: depresie (tendinţa lor este să-şi amintească mai multe evenimente negative din trecut, să interpreteze mai negativ situaţiile din prezent şi să gândească în termeni negativi viitorul; anxietate); abuz de alcool sau mâncat excesiv (metode prin care persoanele încearcă să facă faţă gândurilor negative); dificultăţi sau incapacitate de rezolvare a problemelor. Persistenţa în ruminaţie face persoana să devină atât de preocupată de problemele despre care continuă să gândească negativ, încât capacitatea de rezolvare a acestora poate avea de suferit; la acestea se adaugă starea de incertitudine şi "imobilizare" pe care ruminaţiile o induc în general; afectarea capacităţii de concentrare şi a motivaţiei; scăderea suportului social din partea celorlalţi . Cum poate fi redusă ruminaţia?

Dacă ruminaţiile apar automat, reducerea frecvenţei şi a intensităţii lor presupun un efort conştient şi susţinut: realizarea de activităţi (fizice sau mentale) care să întrerupă ciclul gândurilor negative şi să dea naştere unor gânduri preferabil pozitive: practicarea unui hobby, activitatea fizică, meditaţia/rugăciunea etc; găsirea de soluţii la probleme în momentele de ruminaţie este deseori blocată, pentru că mintea este concentrată pe gândurile negative; în schimb, căutarea de soluţii în momentele în care mintea nu este implicată în ruminaţii poate avea mai mult succes; conştientizarea legăturii dintre gândurile negative, respectiv ruminaţii şi instalarea sau acutizarea dispoziţiei negative poate fi un prim pas în încercarea de a controla aceste gânduri; practicarea mindfulness-ului; terapia cognitiv-comportamentală, orientată spre învăţarea persoanei de a gestiona ruminaţiile.

Un scurt exercițiu la care noi ne-am gândit și care poate ar putea fi de ajutor părinților pentru a scăpa de blocajul ruminației!

Aici este un scurt filmuleț realizat cu scopul de a explica și mai bine conceptul de ruminație.

Bibliografie:

Watkins, E.R. (2016). Rumination Focused Cognitive Behavioral Therapy for Depression. The Guilford Press.