Durerea absenței fericirii 

Tema prezentului material este una psihoeducaționala, care urmareste prezentarea unei abordari ACT prin prezentarea practicii observarii experientelor si a contemplarii gandurilor, ca parte a conceptului de Constiinta deplina (Mindfulness) din ACT, reflectarea suferintei ca evitare experentiala si acceptarea ca primire a experientei. Apoi am exemplificat un process de defuziune pentru aducerea claritatii situatiei, valorilor si directiei persoanei. 

Cel mai frecvent auzi persoane spunand:

"ma simt foarte obosit/a si nu mai am chef de nimic" ,

"Am avut o perioada aglomerata si sunt cam aiurea, nu stiu ce am" sau

"Sunt cam deprimat/a in ultima vreme".

De multe ori duci cu tine, in viata de zi cu zi, dureri si tristeti vechi, emotii care nu au timp sa se aseze, stari de discomfort carora nu ai timp sa le acorzi atentie. Si in timp ce te ocupi cu serviciul, casa si familia, acestea raman ca o umbra dureroasa ce mentine o stare de neimplinire.

Pentru a putea functiona, tinzi sa le inlaturi, le vrei uitate, pentru ca oamenii te vor fericit, sanatos si functional, nu-i asa?

Cumva ai fost invatat sa eviti durerea. Din dorinta protectoare si din dorinta de a ajuta, cei din jurul tau te-au indemnat adesea sa nu mai plangi, sa nu mai suferi, sa te linistesti ca o sa treaca.

Nu ti-au spus "este normal sa te simti asa intr-o astfel de situatie", "te cred ca te doare si inteleg ca este un moment greu pentru tine", pentru ca oamenii au cumva senzatia ca pot controla lucrurile ignorandu-le si mai ales gandesc adesea ca trebuie sa fie puternici!

Puterea nu vine din arta mascarii suferintei, din afisarea unei imagini de om fara probleme. Adevarata putere este aceea de a recunoaste suferinta si de a accepta ca ea este acolo, prezenta, este o consecinta a circumstantelor vietii si in acest moment esti nevoit sa treci prin ea. Indiferent ce vei spune celorlalti, tu vei simti acea durere, ea nu dispare cu un cuvant.

Si cand vorbesc generic de suferinta sau durere, includ toate formele de discomfort psihologic mai mic sau mai mare, de la o dezamagire, la o vinovatie, pana la o suferinta insuportabila...

Si vin si te intreb: care sunt lucrurile sau situatiile pe care iti este greu sa le gestionezi ? Ce te framanta si te ingrijoreaza adesea? Ce iti cauzeaza durere?

Ai rabdare si scrie-le pe o foaie de hartie.

Apoi ia-le pe rand si gandeste-te cam cat timp iti ocupa fiecare lupta pe care o porti cu fiecare dintre ele? De cand te lupti cu ele?

Vei vedea, ca asternute pe hartie, ele incep sa se diferentieze: unele sunt mai puternice, unele sunt mai importante, unele sunt mai vechi decat altele. Multe se leaga unele de altele si poarta in spate aceeasi suferinta. Aranjeaza-le dupa importanta pe care tu le-o acorzi.

Toata acea lista te impiedica de fapt sa traiesti asa cum ti-ai dori. Pentru ca interfereaza cu lumea reala, devii mult mai atent la ele, in incercarea de a le controla, de a le face sa dispara, de a le elimina.

Bun, e un inceput. Hai sa vedem cum ar fi viata ta fara toate aceste suferinte?

Daca ar fi sa nu suferi pentru ca.... , daca ar fi sa nu fii asa de furios/ suparat/ stresat/ ingrijorat.....atunci...

Ce ai vrea sa faci?

Scrie o alta lista cu toate lucrurile care ar da un sens vietii tale si pe care le-ai face, daca ar fi sa nu existe nicio durere/ suferinta...

Vei constata ca in afara de durerea pe care o simti, prezenta in viata ta, mai este si o alta durere ascunsa, aceea de a nu te putea bucura de viata, de a nu putea sa faci si sa simti toate cate ai vrea.

Exista o durere a absentei fericirii.

Si aceasta vine din fuga si din lupta cu durerea. Cu cat te concentrezi mai mult pe durerile tale, cu atat te indepartezi mai mult de dorintele tale. Suna straniu, nu-I asa?

"Nu pot fi fericit daca sufar. Ar trebui sa fiu fericit in abesenta durerii si pana nu o inlatur ar fi imposibil sa fiu fericiti. ". Asa am vazut in jurul nostru.

Doar ca mintea umana lucreaza interesant.

Daca nu ti-a placut matematica, probabil nu vei intelege prea bine cand iti voi spune ca mintea noastra nu a invatat scaderea. Ea nu stie sa elimine nimic, ea functioneaza doar prin adunare. Mesajul tau "nu vreau sa ma gandesc la asta" nu se va transforma niciodata intr-o realitate. Va fi inca un mesaj adaugat de minte in memorie si ea va reveni catre tine si-ti va reaminti "sa nu uiti sa nu te gandesti la "x" " si tot ceea ce vei face va fi sa te gandesti exact la acel lucru.

Asa ca poate ar fi timpul sa renunti sa vrei sa nu te mai gandesti la lucrurile care nu-ti fac placere si sa accepti ca ele exista acolo si le vei purta cu tine. Si sa-ti faci planurile mergand inainte cu toate cate ai in spate. Nu te mai concentra pe ce nu vrei, accepta ca e ceva ce porti cu tine si fa-ti planurile pentru toate cate iti doresti si stau in asteptare.

Fa-ti loc in viata si de altceva, da-ti timp si da-ti voie sa te poti si bucura, desi exista multe motive de tristete in sufletul tau.

Ia o pauza! Ai intelegere pentru sufletul tau obosit. Nu considera ca ai esuat doar pentru ca resimti durerea. Fiecare persoana poarta ascuns o suferinta. Si totusi multi sunt fericiti.

Nu vei reusi sa opresti gandurile, dar vei reusi sa te detasezi de ele, sa le observi, sa le accepti si sa mergi mai departe. Nu-ti judeca gandurile, doar observa-le.

Vocabularul gandurilor tale se va schimba si gandurile vor deveni o poveste:

• "imi trece prin minte gandul ca..."
• "Am sentimentul ca..."
• "Imi vine in minte amintirea...."
• "Am o senzatie de..."
• "Observ o tendinta a mea de ...."

Nu mai locui in gandul tau, ci primeste gandul tau in vizita in viata ta si priveste-l ca pe un musafir.

• "Sunt deprimat/a" va deveni "Am sentimental ca sunt deprimat/a". Nu te mai defineste deprimarea, ci doar te viziteaza, e o stare...
• "trebuie sa fiu puternic/a"- va deveni "imi trece prin minte gandul ca ar fi bine sa fiu puternic.

Totul devine o alegere, nu un imperativ. Si usor, usor, se face loc si pentru altceva...Poate pentru un gand mai bland?!

Si cand te vei regasi pierdut in/ furat de ganduri, prezent in povestea lor, revin-o la starea de observator. Observ ca m-am lasat dus de gand, observ ca acest gand ma preocupa... si am un sentiment de neliniste/ ....

Probabil nu-ti va iesi din prima. Asa cum iti spuneam, mintea lucreaza doar pe plus si creeaza obiceiuri.

Va fi nevoie de exercitiu pana cand vei reusi sa te detasezi de propriile ganduri si sa diminuezi starile date de acestea. Dar, in fond, ti-a luat o viata sa suferi pentru ce a fost si sa te tot ingrijorezi pentru ce va urma, ofera-ti ceva timp sa inveti sa te detasezi de acestea si sa reinveti sa te bucuri.

Accepta-ti gandurile, accepta-ti suferintele si priveste lumea prin oglinda lor. Vei vedea suferinta ascunsa in multe forme, peste tot in jurul tau, dar vei reusi sa vezi si frumosul vietii in paralel.

Si daca simti ca este foarte greu sa te detasezi de suferintele tale, fa un exercitiu de imaginatie.

Am vorbit odata cu cineva care purta din copilarie o suferinta de a nu fi fost suficient de important pentru parinti, de a nu fi fost suficient de bun pentru cei din jur, de a nu fi contat. Si imi povestea cat de greu ii este sa accepte un refuz sau o posibilitate de a fi respins, nu doar pe plan personal, ci si profesional. Si vesnic era intr-o stare de incordare, evaluand si reevaluand posibilitatile de fi respins, refuzat, criticat si evita multe situatii in care exista cea mai mica posibilitate de a se face neplacut sau criticat. Si desi dezvoltase deja o arta a evitarii, obosise sa se ingrijoreze si sa-i fie teama.

L-am rugat sa-si imagineze ca poate scoate acea durere si sa o aseze jos, undeva. Sa se uite la ea.

L-am rugat sa o descrie, cum o vede?

• Ce culoare are?, era albastra...
• Ce forma are? Era in forma de minge...,
• Ce textura are? Era aderenta...
• Cat este de mare? Era cat o minge de basket...
• Daca ar avea forta, cat de puternica ar fi? Putea fi foarte puternica, putea lovi destul de tare
• Si daca ar avea viteza? Putea fi foarte iute...

Am stat impreuna si ne-am uitat la acea durere, care in acel moment statea pe jos, avea deja o forma si o culoare si aflasem ca este foarte puternica daca vrea...

L-am intrebat ce este cel mai greu de suportat la aceasta suferinta? Si mi-a spus ca nu-l lasa sa spuna ce gandeste, nu-l lasa sa faca ce-si doreste, nu-l lasa sa se apropie de oameni si cel mai greu, nu-l lasa sa aiba liniste.

L-am intrebat de cate ori in viata si-a dorit ca acea durere sa dispara, sa o ia si sa o arunce undeva si s-o uite acolo? Facuse asta de atatea ori in momentele de furie.

Si cand l-am intrebat de ce crede ca aceasta revine de fiecare data, mi-a spus ca pentru ca este slab...

Intrebat ce parere are despre cei care s-au luptat in viata lor intr-un razboi? Ce fel de oameni erau? S-a gandit un pic si mi-a zis ca probabil erau oameni curajosi si cu un character puternic, oameni cu principii. Si l-am intrebat daca el considera ca acei oameni isi doreau acel lucru, sa lupte, poate chiar sa moara in acel razboi? Si a zis ca cel mai probabil nu.

I-am explicat atunci ca nu lipsa fricii ne face curajosi, ci continuarea drumului in ciuda fricii pe care o avem si ca a duce o lupta nu ne face slabi, ci din contra, foarte puternici. Nu oricine poate duce o lupta de-o viata si pentru o viata...

Si am revenit la durere, intrebandu-l daca a fost asa de mare intotdeuna? Mi-a zis ca la inceput nu a fost asa. Era o simpla teama... si in timp a tot crescut.

Cine a hranit aceasta teama? El cu frica lui, el cu gandurile lui, el cu evitarile...El, incercand sa creada ca acea durere nu exista, incercand sa uite de ea si mascand nefericirea lui de cei din jur, el luptandu-se sa para altcineva...

Apoi l-am rugat sa priveasca acea durere, pe care a crescut-o atata vreme, care ii apartine si sa-mi spuna, daca ar fi sa o alunge, unde s-ar duce ea? "Nu are unde sa se duca, revine, pentru ca este a mea"

Durerea era inca jos pe podea si l-am rugat sa profite de acest moment in care acea durere nu mai este in el si sa-mi spuna ce ar putea face fara aceasta durere? Si mi-a descris viata pe care si-o dorea.

Apoi l-am intrebat daca ar putea sa accepte ca acea durere este o experienta personala pe care o poarta cu el, o experienta pe care o are adesea in diferite momente din viata si sa o accepte ca pe o experienta, incercand sa-si traiasca viata asa cum mi-a descris-o mai devreme. Si a spus ca ar incerca, dar nu stie daca poate...

E un inceput...

Acceptarea este inceputul unui drum spre linistea sufletului, inceputul largirii unui orizont in care sa mai incapa si altceva, o constientizare a imperfectiunii noastre si a faptului ca aceasta nu te impiedica sa traiesti frumos, sa te bucuri si sa creezi perspective in viata. Acceptarea este finalul unei curse de cross in care nu ti-ai droit sa participi, este o gura de aer de care aveai nevoie de atata vreme, este o bine-meritata pauza. Si ai nevoie de ea, nu o refuza!

.................................................................................................................................................................................

Articolul a fost publicat in data de 3 iunie si pe pagina personala

https://psihologym.webnode.ro/noutati/

Bibliografia folosită

· Noua terapie prin ACCEPTARE SI ANGAJAMENT, Dr. Steven Hayes, Spencer Smith

· Getting unstuck in ACT, Russ Harris

· ACT in practice : case conceptualization in acceptance and commitment therapy / Patricia A. Bach and Daniel J. Moran.

Autor: Madalina Ciuca (Mihailescu)