O călătorie cu durerea

Autori: Barbă Ramona și Furtună Flavius

Un vechi proverb chinez spune: "Daca dai unui om un pește, îi asiguri o masa, daca îl înveti să pescuiască el va putea să-și procure hrana pentru tot restul vieții".

Cu siguranță că fiecare dintre voi a observat cel puțin o dată o încercare de a-și controla gândurile sau emoțiile dificile, de a le evita și ascunde astfel încât să nu mai aibă acces la ele pentru o vreme.

Astfel cum persoanele cu tulburări obsesiv-compulsive se angajează în spălarea excesivă a mâinilor sau în alte comportamente compulsive ca o modalitate de a-și stăpâni acele gânduri și emoții dificile și incomode, dar aceste tentative de control ajung în final să devină o problemă mai mare. Viață le este consumată de asemenea comportamente compulsive, toate realizate în speranța de a elimina gândurile și emoțiile dureroase. În mod similar, persoanele care consumă alcool sau droguri pentru ameliorarea durerii emoționale, deseori ajung cu dificultăți mai serioase decât dacă și-ar fi permis să le trăiască în primul rând, pentru ca mai apoi ele să dispară treptat. Nevoia de confort psihic temporar determină adesea disfuncții și amplifică suferința.

Și ajungem la întrebarea "Ce facem atunci când suntem în suferință, dacă alegem să nu o evităm, ce se va întâmpla?". Dacă încercarea de a controla depresia sau anxietatea nu este utilă terapeutic, atunci ce este? Deseori, noțiunea de "acceptare" a fost înțeleasă greșit. Actul acceptării se concentrează pe experiențe emoționale dificile, incomode și dureroase. Adesea, atunci când oamenii aud cuvântul de acceptare, ei se gândesc la fraze precum "Treceți peste!" sau " Ce-i cu tine? Revino-ți !". Pentru cineva care suferă enorm, aceste cuvinte sunt echivalente cu respingerea.

Decizia de a înfrunta temerile și durerea poate fi extrem de dificilă, pentru că intensitatea emoțiilor și senzațiilor devine copleșitoare și însingurantă deoarece susținerea celor din jur este absentă, toți ceilalți din jur ne vor fericiți și zâmbitori.

În realitate, terapia prin acceptare și angajament încurajează și îi ajută pe oameni să se aplece asupra disconfortului emoțional, să-l exploreze și să treacă prin el, mai degrabă decât să încerce să evadeze, să-l elimine sau controleze. La prima vedere, acest lucru pare înspăimântător și, la început, așa și este. Ființele umane sunt în așa fel configurate, în mare parte din motive de supraviețuire, încât ele tind să corecteze sau să depună eforturi excesive spre a elimina factorul declanșator al acestor emoții. În ceea ce privește supraviețuirea, suntem în mod fundamental determinați să căutam siguranța, mai puțin distres însemnând mai multă securitate în termeni psihologici.

Problema apare atunci când căutam să ne ferim de lucruri care nu sunt cu adevărat dăunătoare. Deși emoțiile pot fi sfâșietoare, ele nu sunt realmente periculoase, ci acestea mai degrabă sunt o manifestare a condiției umane. Mai mult decât atât, ele sunt adesea conectate la lucruri care au un sens semnificativ pentru noi. Oricine a fost într-o relație de lungă durată știe că există suișuri și coborâșuri, momente de bucurie și momente de durere. Fiecare emoție are nevoie de cealaltă pentru a completa o experiența cum nu se poate mai umană, de a simți întregul spectru al dimensiunii sale. Acceptarea ne cere să recunoaștem acest paradox, să înțelegem că experiența durerii este inevitabilă și face parte din viață, că natura lucrurilor o revendică, iar a depune nesfârșite eforturi pentru a preveni durerea întotdeauna, este un demers imposibil de susținut, cel puțin pe termen lung. Care este alternativa? Dacă, totuși, putem fi deschiși și la experiențele neplăcute, dacă recunoaștem sensul și scopul oricărei suferințe, dacă putem extrage din ea părțile sale pozitive, învățăturile, și ne putem privi cum creștem în oglinda a ceea ce se întâmplă, putem crea un spațiu sigur în care realizăm că viața înseamnă transformare și se întâmplă cu necesitate, în prăpastie sau pe crestele munților, în spațiul dintre valuri și pe vârfurile lor. Așadar, acceptarea nu este doar o formă de îmbărbătare, un fel de "ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic, NU, ci ea presupune mai ales o atitudine flexibilă, încrezătoare și deschisă în fața celor mai dificile și dureroase experiențe emoționale, astfel încât să putem trece prin ele, rămânând în permanență cât mai angajați în viața noastră în moduri cât mai semnificative.

Terapia necesită, de asemenea, să trăiești, atât în ​prezent, cât și în tine însuți. A nu fi târât în ​​jos de trecut sau a fi forțat de viitor necesită ancorarea în prezent. Mintea noastră ne trage încontinuu, ne atrage spre anxietățile viitorului sau spre regretele trecutului.

Iată patru întrebări simple pe care ți le poți nota sau memora și la care să te provoci să răspunzi în cazul în care te simți copleșit de trecut sau viitor, aceste întrebări te ajută să te concentrezi asupra prezentului și asupra acceptării :

Întrebă-te ce se întâmplă chiar acum ?

Întrebă-te dacă poți rămâne la ceea ce se întâmplă chiar acum, poți ?

Întrebă-te dacă poți respira în ce se întâmplă sau poți respira cu ce se întâmplă chiar acum.

Și ultima întrebare : poți crea spațiu pentru asta ?

Această explorare cu corpul este utilă deoarece senzațiile fizice sunt mai tangibile decât gândurile și sentimnetele, și, în general sunt mai ușor de accesat. Iar pentru cei care au tendința de a analiza situațiile excesiv îi va ajuta "să-și iasă din cap".

În cele din urmă, corpul ancorează atenția în momentul prezent, pentru că trupul este întotdeauna aici și acum. Și chiar dacă senzațiile fizice declanșează amintiri despre sau din trecut, e posibil să înveți să experimentezi aceste gânduri ca pe evenimente mentale care au loc în prezent.

Atunci când ne concentrăm intens asupra momentului prezent - asupra a ceea ce se întâmplă în corpurile noastre, în mintea noastră și în jurul nostru - ne sporim capacitatea de a fi flexibili din punct de vedere psihologic. Acest proces este denumit mindfulness, care nu este altceva decât rafinarea atenției acordată momentului prezent. Sigur, atitudinea mindful nu apare de la sine, în special în societatea noastră actuală cu ritmul vieții ultra rapid și hiper-responsabil. Pentru a fi deschis și prezent este nevoie de renunțarea măcar parțială la control. În loc să luptăm sau să controlăm durerea și disconfortul sau amintirile neplăcute, e important să ne orientăm spre lucrurile dificile și dureroase, dar cu înțelegerea faptului că nu avem capacitatea de a ne controla realmente mintea sau emoțiile, ci doar modul în care reacționăm, ne comportăm și le răspundem .

Tehnica mindfulness ne ajută să cultivăm calități ca tolerarea afectului, cât și autoacceptarea, reușind astfel să facem față durerii și suferinței emoționale. O dată ce învățăm să ne confruntăm direct cu durerea, fără să ne mai temem de aceasta și să o urâm sau respingem, devenim mai curioși de ce are să ne ofere sau să ne comunice și cu pași mici să ne îndreptăm spre a o accepta în viața noastră interioară. Căci paradoxal o astfel de acceptare determină și apariția unei schimbări pozitive.

Putem controla ceea ce facem și tot ceea ce facem ar trebui să ne îndrepte spre valorile noastre. Odată ce acceptăm durerile și dificultățile ce vor apărea pe parcurs, odată ce gândurile inutile au fost golite de realitate și ne conectăm cu momentul prezent și cu sinele nostru actual, odată ce ne identificăm valorile, pasul următor este să-l facem efectiv și vom ști că l-am făcut văzând amprenta sa pe pământ, asta înseamnă că am înaintat. Evitarea înseamnă să te învârți într-un cerc tot mai adânc până devine o spirală, apoi o gaură care treptate crește și crește afundându-ne în ea.

Când apar probleme cu acceptarea se poate apela la sistemul de valori pentru a scoate la iveală sensul acestor suferințe, pentru că odată ce acestea sunt înțelese sunt și mai suportabile. De multe ori, ceea ce este cel mai semnificativ pentru fiecare este conținut în durerile sale, o cale scurtă de identificare a valorilor personale.

Întreaga idee din spatele terapiei prin acceptare și angajament este că procesul de terapie va ajuta pe oricine suferă să devină mai flexibil din punct de vedere psihologic. Prin dezvoltarea abilităților de auto-observare, recunoașterea a ceea ce sunt de fapt gândurile, acceptare, contactul cu momentul prezent, implicarea sinelui actual, identificarea valorilor și acționare, viața poate deveni mai bogată și mai semnificativă.

Adoptarea unui mod diferit de a gestiona suferința nu este ușor. Cea mai mare dificultate a noastră este de a îmbrățișa paradoxul acceptării. Instinctul nostru al tuturora este să fugim cât mai departe de durere, să o evităm total dacă e posibil. Și a te feri de durere e ceva de înțeles și aproape reflex.

Problema este că ferindu-ne de durere, ne ferim de viață. Durerea este vie, ferindu-ne de ea ajungem să ne retragem, să ne închidem în noi și să ne deconectăm de la noi și ceilalți. Iar adevărul este că o dată cu ea ne restricționăm accesul și la celelalte emoții, fie și ele pozitive. Când o lăsăm în viața noastră și îi tolerăm prezența oricât de greu ne-ar fi de multe ori, descoperim și bogățiile cu care vine la pachet și suntem recompensați cu sentimentul că viața noastră nu mai este dominată doar de durere, ci suntem invadați de o multitudine de trăiri și sentimente și astfel devenim vii.

Acceptarea ne este tot timpul la dispoziție, iar psihoterapia prin acceptare și angajament poate ghida și sprijini pe oricine se află în dificultate, trebuie doar să ridice mâna și să ceară ajutor.

Bibliografie

Germer, K. Christopher (2016). Mindfulness în psihoterapie, Editura Trei, București.

Eifert, H. Georg, Forsyth, John P., Hayes, C. Steven (2005). Acceptance and Commitment Therapy for Anxiety Disorders. A Practitioner`s Treatment Guide to Using Mindfulness, Acceptance and Values Based Behavior, New Harbinger Publications, Inc.