Povestea banului, sau Acceptarea unei pierderi

Experiența pierderii este mai mereu însoțită de derere, mâhnire și nefericire iar când viața nu merge pe calea dorită de noi, se trezesc cu ușurință sentimente de furie și neputință. Fiecare eveniment neașteptat, devine cu ușurință un factor de stres iar gestionarea greșită aduce cu sine o imagine greșită față de noi înșine, sentimente negative, depresie sau anxietate. Am dat recent peste o poveste frumoasă cu tâlc ce ne arată că o nouă perspectivă asupra unui eveniment poate schimba complet contextul și viziunea nostră asupra pierderii, cum spune și proverbul englezesc: "nu plânge după laptele vărsat"( Don't cry over spilled milk )ceea ce înseamnă să nu plangem sau să suferim după lucrurile ce le pirdem aspra cărora noi nu avem nici o putere de a schimba situația.

"Un tată șomer a patru copii se târa fără speranță de-a lungul unei străzi pustii. Plecase de acasă când se crăpase de ziuă, așa cum făcuse în fiecare zi în ultimele câteva luni. Disperarea lui era evidentă din mersul lui șovăitor. Se aștepta deja ca rundele sale prin oraș să nu reușească nici de astă dată să producă vreo muncă platită.

Familia lui se lupta cu greutățile vieții. Facturile se adunau mormane, copiii se duceau uneori flămânzi la culcare, iar soția lui începea să sufere de depresie. În timp ce-și tarșâia pașii pe drumul plin de colb, degetul mare de la picior a lovit ceva. Curios, s-a aplecat să ridice obiectul. Era o monedă veche, stricată și necunoscută. Insuficientă, s-a gândit, ca să ne ușureze traiul.

Cu toate acestea, s-a dus cu ea la bancă.

- Nu este o moneda în circulație, i-a spus casiera.

Omul a ridicat neputincios din umeri. Acesta era felul în care îi mergea norocul. Casiera 1-a sfătuit să o ducă la un numismat în capătul de jos al străzii. Colecționarul i-a confirmat vechimea monezii și i-a dat 30 de dolari pe ea.

Nespus de bucuros, sărmanul om a început să mediteze ce ar putea face cu această pleașcă. Trecând pe lângă un depozit, a văzut niște plăci de lemn frumos marmorate care erau ieftinite la vânzare. Îi putea construi soției lui câteva rafturi, căci tot spunea de un timp încoace că nu avea unde să-și pună oalele și borcanele în modesta lor bucătarie.

Dându-și cei 30 de dolari pe materialele respective, le-a săltat în spinare și a pornit-o spre casă. Pe drum s-a întâmplat să treacă pe lângă un fabricant de mobilă. Ochiul profesionist al producătorului a remarcat imediat modelul atractiv marmorat, culoarea frumoasă și calitatea deosebită a lemnului pe care omul îl căra pe umeri. Avea o comandă să construiască un birou și cu acest lemn putea să ceară un preț mare, așa că i-a oferit omului 100 de dolari. Când acesta a ezitat, fabricantul de mobilă 1-a tentat altfel, oferindu-i să-și aleagă din diferite mobile prefabricate.

Exista printre ele un bufet care i-ar fi plăcut cu siguranță soției lui. A făcut trocul respectiv și a împrumutat de la producător o roabă ca să-l transporte acasă. Drumul lui ducea pe lângă o proprietate nouă. O femeie, care-și decora casa cea nouă, a privit pe fereastră și a văzut omul cărând cu roaba tocmai modelul de bufet pe care și-l dorea pentru rufe. I-a oferit 200 de dolari pe el. Când 1-a văzut că ezită, a ridicat oferta la 250 de dolari. De asta dată omul a batut palma cu ea, i-a înapoiat fabricantului de mobilă roaba și s-a așternut din nou la drum spre casă.

S-a oprit în fața porții, mulțumit de norocul lui, și-a băgat mâna în buzunar și a scos de-acolo banii pe care îi adusese acea zi. Voia să-i mai numere o ultimă dată și de-abia aștepta să îi arate soției lui.

Chiar în acel moment, un hoț s-a repezit spre el din spatele unui tufiș,1-a amenințat cu cuțitul, i-a furat cei 250 de dolari și a zbughit-o. Soția lui văzuse atacul de la geamul bucătăriei. A ieșit în fugă din casă:

- Ce s-a întâmplat? a strigat. Ești bine? Ce ai pierdut?

Omul a ridicat din umeri și a spus:

- Ei, doar o monedă veche stricată peste care am dat în dimineața asta.".

Care este morala poveștii? Valoarea unui obiect este dată de importanța care noi i-o vom acorda. Deoarce inișial moneda era un obiecht vechi, abandonat, chiar insuficientă pentru a oferii traiul. Apoi moneda s-a "transformat" ba în rafturi, ba în bufet, pâna aprope de finalul poveștii chiar într-o sumă considerabilă de bani, dar în momentul în care acesta a pirdut-o, pentru omul nostru s-a dus si valoarea care a adus-o cu ell acesta, devenid din nou acea simpla moneda, pe care el a gasit-o de diminieata, una veche si nefolositoare. Desigur, banii care îi primise pe monedă îl puteau ajuta, atât pe el cât și pe familia lui, dar în momentul pirderii ei orice emoție negativă, suferință, tristețe, frustrare, nu i-ar fi adus nici un folos, omul alegând să se întorcă la aceiași viața, doar ca fară monedă, nu fără suma de bani, fară monedă.

De multe ori avem impresia ca avem lucruri în jurul nostru, că le deținem, iar momentul pirderii uneori ne poate dezechilibra, dar importantă este valoarea care o dam noi acelor lucruri. Desigur, este normal să te simți trist dacă pierzi o sumă de bani, și este și mai de înșeles că dacă îți pirzi casa într-o calamitate naturală, sa nu te simți doar trist, ci uneori și neputincios, frustrat, fara speranță.

Mai jos aveți un video pentru a înțelege mai bine conceptele:

Bibliografie:

Burns, G. W. (2001). 101 Healing stories: using metaphors in therapy. New York: Wiley.

Zettle, Robert D. (2005). "The Evolution of a Contextual Approach to Therapy: From Comprehensive Distancing to ACT". International Journal of Behavioral Consultation and Therapy.

Hayes, S. C., & Smith, S. (2005). Get Out of Your Mind and into Your Life: The New Acceptance and Commitment Therapy. Santa Rosa, CA: New Harbinger Publications.